BLOCAREA OPERAȚIUNILOR CU CARDURI

Banca de Economii S.A. își anunță clienții-deținători de carduri că, începând cu 9 octombrie 2015, ora 21:00, operațiunile cu cardurile bancare vor fi oprite.

Soldurile neutilizate din conturile de carduri, împreună cu depozitele la vedere și cele la termen ale persoanelor fizice și juridice de la Banca de Economii S.A. vor fi transferate în mod centralizat  la alte bănci, cu păstrarea condițiilor din contractele de depozit existente. Informația referitoare la băncile destinatare va fi pusă la dispoziția clienților Băncii de Economii S.A. prin subdiviziunile teritoriale la care sunt deserviți și prin mass-media.

Deținătorii de carduri emise de Banca de Economii S.A. sunt rugați să se asigure cu mijloacele bănești necesare înainte de blocarea cardurilor.